back from tasmania

dracu exersează lătratul l-am învăţat
să nu muşte din carne de suflet de om
doar din minte la nesfârşit.
îi pregătesc un culcuş în padoc
îi aşez jucăria de plastic un ceas
stricat să-i ticăie aşa cum inima
în burta mă-sii demult. îl va linişti.
mărunţesc busuioc îl arunc în apă
o beau. prin simpla prezenţă
mi-am sfinţit locul. nu-i nevoie
de peregrinări de haitele pisiceşti
ale gândului mai femeie decât coada
lu' ăsta mic rămasă mereu înăuntru.

nu ştiu cât e ceasul nici dacă a sosit ora sau dacă e timp

oameni cărora trebuie să le descrii să le explici să fii simplu să fii ei ca să înţeleagă să simtă să te vinzi să nu îi taxezi să cauţi natura comună doar prin ochii lor să nu-i oboseşti

să nu fii tu

ai pus atropina ai întins aracetul te-ai decupat ai ales monograma ai iubit nu te-ai apărat fugi te-ntorci pe dos şi urli în tine ecoul răspunde că dreptate au ei aştepţi mâna să se strecoare să te aducă

la loc

am scris tot de prima dată de la primul cuvânt restul sunt vorbe şi când vorbeşti nu poţi fi sufletul nu te mai ţine te scuipă încerci să cuprinzi tăcerea te-ar fi putut ajuta o tăcere curată o tăcere ce nici nu se bip nici nu te bip nici măcar nu se freacă tăcerea în care poţi doar să ţipi fără să murdăreşti

orice se întâmplă

chei la sol

.ce am.

sunt foarte mândră de câinele meu
apărut dintr-o jucărie albastră cu cili
cât m-am întors de pe-o parte pe alta
câinele meu pe care dacă nu aş visa
l-aş fi chemat hamlet cum mi-a sugerat el
ne plimbăm din prieten în casa altui prieten
i se schimbă părul zgarda rămâne la fel
pot sta liniştită

.ce vreau.

faţă în faţă cu stricăciunea
îmi doresc să fiu vierme
să-mi amputez mâna
a legat prea multe bandaje
să renunţ la picioare
nu m-au ţinut dreaptă

.ce sunt .

o uşă deschisă la care baţi
până o smulgi din ţâţâni
sunetul prăbuşirii
acoperă camera goală
din stern

.cine ştie.

carolina a promis că aşteaptă
să mă decid: sau fugim în altă ciornă
curată ascunsă sub vraful de încercări
sau accept că trăind-o nu voi pleca demn

.ce fac.

admir vitrine cu haine curate
n-au atins încă piele de om
mă dezbrac mă întind pe asfalt
îmi rup eticheta nu mişc
sper ca frigul să mă fluturească.

text ură

burniţa. înaintam cu frunţile goale
aşteptam să se-nmoaie minciuna
să-nflorească granitul să culeg
roadele paşilor grei. aştepta
să răsară ciuperci şi halucinaţii
în crăpături. mâinile una-ntr-alta
lipsa de fond comun palmele tuturor
îndreptate spre noi cum indicatoare
cu drum înfundat. deasupra bazinul
cu peşti invizibili şi canibali
sau un cer fără sfinţi fără îngeri
şi acele cuvinte de care în general
ne ferim sufocaţi prin orgoliu
sub pilota de nori. iubiţi-vă înc-un
pic, silabisea pe muţeste-un piranha
căzut din presupun rai la rădăcina
statuii. burniţa. înaintam.
nu l-am remarcat am păşit
în dinţii lui morţi la fel de tăios
ca-n orice altă capcană.

înflorise granitul la colţuri nimic
se vedeau în noi urmele de căldură
a sângelui scurs cu totul prin tălpi.

,,,

privită sub lumină de lumânare pe diagonală
mina de creion pare fier dar nu fier de armură
dar nu fier din hapuri cum spuneam că lua el
doar aşa, fier.
mai aprind o ţigară caut o paranteză să păstrez ţipătul
explicaţia pentru mine şi nu pe foi paranteza reală
coloana tatălui tatălui meu
îi moştenesc ochii limpezi vederea ţuţ de păianjen
spinarea lunii pe care o dau mai încolo
retrăgându-mă eu după punctul
în care oricum n-are sens. acest obicei gratuit
obiceiul de a pune în texte tot ce nu poţi vorbi.
habar n-am să revin la ce nu spuneam
creionul se poate înfige între vertebra nu ştiu cât
şi coasta cinci şi atunci să vezi mină lumină tărie
de fier să vezi să-ţi urezi chiar şi-aşa noapte bună.

paşii mici poate siguri

ce n-ai înţeles din substrat
lasă pe mâine plus cafeaua brioşa
ziarul în care îţi publici
necrologul sub pseudonim
şosetele-nţepenite pe calorifer
gândul că viaţa nu stă

în aceste momente

drumul la baie te razi în cap
şi pe mâini pe tot corpul
te-ntinzi în cadă începi să-ţi
depui lapţii vor rămâne bătrâni
şi nimeni să-ţi sune în stern
nimeni să îţi spargă uşa.

apoi ai dormit mulţumindu-mi
că te-am lăsat să exişti
altădată ţi-ar fi păsat câtă viaţă poţi duce
somnul s-a întins lângă tine
l-ai sărutat lung pe cârlig
să nu se mai zbată
ţi-ai aşezat ciotul pe aripioara lui stângă
şi palma pe icre i-ai aşezat.

nu care cumva să povesteşti
ce şi cât vei visa ia penseta
extrage mişcarea din poze
freacă bine diapozitivul cu spirt
introdu sânge priveşte atent
în el vei găsi şi lentila.

acum pot minţi am aflat adevărul

oamenii mici la fel ca mulţimea îmi ascut singurătatea. alunec printre arteziene şi fluvii de carne mă simt tot mai mic.

îmi întreb prietenii ce înseamnă iubire. iubire e fotbal, lucian spune. iubirea e o nocturnă cu fault şi spectatori, îi răspund, doar ei ies câştigaţi. la sfârşit aruncă biletul se întorc la căminul lor, poate-acasă. iubire e un cămin, lavinia spune. îi zic da, iubirea e o creatură crescută-n cămin. scoate-o de-acolo când este coaptă, dă-i doi oameni între care să stea şi faţă nu va şti să le facă. dacă nu-i mască iubire e film, tot lavinia spune, înainte de a se răzgândi. dar are dreptate. apărem la generic, rubrica mulţumiri pentru loc.

în seara a doua am scris altceva, să-mi pară că pot fugi încă.

am dezbătut cu lupul despre nărav l-am lăsat să-mi mângâie părul la colţ zgribulit numărai oi a venit o eclipsă nu s-a putut totuşi dormi coşmarul nu era gata se aranja undeva într-o baie mică de aur de soare de sare şi ce să mai spun contează mult compania te-am ademenit mi-am întins mâna din ea creşteau labe colţi ţi-am aşezat-o pe cap ai fi putut mulţumi urlându-mi numele cu ochii aruncaţi dup-o lună.